Regimul politic și administrativ din Basarabia. | univer house student

Follow Us

0



În 1812 pentru ţarism principalul scop îl reprezenta menţinerea stării de lucruri existente pentru că Imperiul avea nevoie de o imagine favorabilă în exterior. În 1812 ţarismul era conştient de necesitatea creării în opinia publică înternaţională a imaginei unei Rusiei eliberatoare de aceea politica de deznaţionalizare avea un caracter cît se poate de subtil. Autonomia formată avea scopul să calmeze pentru un moment spiritele. Datorită abilității diplomatice și militare a lui Kutuzov, rușii au încheiat cu bine războiul cu Turcia din 1806-1812.
Dacă retragerea din principate ar fi întârziat o lună în cursul invaziilor napoleoniene, ar fi fost siliți poate să cedeze Basarabia, deoarece în 1812 cea mai imperioasă necesitate pentru ei era aceea de a strânge o cât mai puternică forță de rezistență împotriva francezilor. tratatul de la București permitea
rusiei să păstreze fâșia de pământ dintre Prut și Nistru ca o dovadă a reușitelor sale. Aflându-se la marginea Imperiului, la confluenţa economică şi cu Austria şi Poarta, autorităţile ţariste au desfăşurat, la început, cel puţin, o politică moderată, respectând specificul etnic al provinciei, limba, tradiţiile şi obiceiurile locale, drepturile şi privilegiile stărilor sociale. Ţarismul rus vedea în Basarabia : un cap de pod pentru viitoarele cuceriri în Balcani, - o etapă de tranziţie în înaintarea ţarismului. Principalele direcţii de activitate erau :
a) introducerea administraţiei guberniale;
b) introducerea legislaţiei ruse( dar nu direct);
c) introducerea sistemului finaciar rus. Basarabiei i s-a acordat titlul de oblastie, fiindu-i respectat caracterul etnic, de asemenea, a fost păstrată împărţirea administrativă anterioară anexării în cele 12 ţinuturi, сu ocoalele corespunzătoare. Mai mult chiar, structura administraţiei moldovene a fost introdusă şi în teritoriul fostelor raiale turceşti, anexate şi ele.
Conducerea provinciei a fost încredinţată unui guvern provizoriu. În fruntea administraţiei fusese pus, pentru o vreme, Scarlat Sturdza, boier moldovean care intrase în serviciul Rusiei, obţinând gradul de general, precum şi boierul Matei Crupenschi. În timpul mandatului lui Sturdza a fost întocmită un cod mai precis privind formarea oblastiei Basarabiei, cod publicat oficial in februarie 1813. În acest document era descrisă și o nouă împărțire a ținuturilor din ,, Basarabia și în Moldova de pe malul stâng al Prutului,, .
Guvernul provizoriu era format din două departamente:
1) pe probleme legislative, religioase, poliţieneşti, a învăţământului;
2) pe probleme de statistică, venituri, vămi comerţ, industrie.
În fruntea administraţie civile a provinciei era în primul an Scarlat Sturza, primul care deşi a guvernat nominal s-a menţinut la putere un an, este inlăturat pe motive de boală cică şi înlocuit cu Harting, adversarul autonomiei Basarab ce milita pentru restrângerea libertăţilor şi înlăturarea vechilor legi şi obiceiuri. În 1813, după moartea lui Scarlat Sturdza, generalul I.M. Harting a devenit și guvernator civil, care chiar din primele zile s-a străduit să înlăture boierii moldoveni de la conducerea administrativă a Basarabiei, ținând să transforme provincia într-o obișnuită gubernie de tip rusesc.
Dar în scurt timp este înlocuit cu guvernatorul Ecaterinoslavolui, grecul Caragheorghe. Administraţia civilă fusese supusă autorităţii guvernatorului general militar, cu reşedinţa la Tighina şi, apoi, la Chişinău, după ce, prin ucazul din 1818, oraşului i se acordase rangul de capitală.
Ispravnicii ţinuturilor erau numiţi de guvernator din rândul boierilor credincioşi noii stăpâniri. Exista şi un sfat obştesc alcătuit din boierii locali. Gubernatorul avea în subordinea sa ispravnicii (în ţinuturi) care la rândul lor aveau în subordine vornici în sate şi ocolaşi în ocoale. Ispravnicii aveau funcţii administrative şi judecătoreşti. La 2 februarie 1813 este emisă legea cu privire la instituţia a 2 departamente de stat şi a Adunării Generale. Departamentele aveau câte 3 colegii/ secţii:
I- pentru afaceri judiciare şi consta din 4 consilieri promovaţi din rândul moşierilor locali.
II- pentru cercetări şi cauze penale—4 consilieri din acre 3 moşieri locali si un ofiţer rus.
III - administrarea poliţiei municipale şi provinciale condusă de un ofiţer rus. În 1816 se creează şi un departament al administraţiei publice locale şi centrale care era pus să se subordoneze direct administraţiei ruse. În 1818 la cerinţa Ţarului se crease o comisie care au alcătuit ,,Aşezământul Obrozovaniei Oblastei Basarabia’’ promulgat la Chişinău de către ţar exprimase, de asemenea, intenţia de a se respecta autonomia provinciei şi guvernarea aceşteia_în conformitate_cu obiceiurile vechi.
Constituția din 1818 era o încercare curajoasă și idealistă de a păstra caracteristicele de bază ale structurilor sociale și politice românești în cadrul sistemului rusesc și constituie un exemplu interesant pentru experimentele federaliste ale țarului Alexandru. Codul menținea majoritatea instituțiilor româneși și introducea un control mai riguros al rușilor asupra conducerii locale. Erau tratate aici foarte pe larg la toate nivelurile activității administrative din provincie, de la hotărnicii pînă la definirea drepturilor de bază ale locuitorilor; era un ultim efort al rușilor de a sincroniza instituțiile sociale și politice românești cu structura administrativă a imperiului. În ceea ce-l privește pe țar, structura federalistă îi oferea o soluție satisfăcătoare la problemele de administrație internă ale rusiei. responsabilitatea locală însemna mai pușin personal și mai puțini bani ceruți de la capitală și, în același timp, satisfăcea cererilor liderilor locali. Regulamentul din 1818 a ilustrat foarte bine reacția guvernului central la expansiune, însă nu a ținut seama de experiența unui întreg deceniu.
Aşezământul din 1818 a fost un adevărat statut fundamental, larg şi liberal, care situa Basarabia (în cuprinsul Imperiului) alături de Polonia, Finlanda şi Georgia, care primiseră reglementări similare. El era scris în două limbi: româna şi rusa. Conform aşezământului puterea executivă era în mâna Obştenescului General - Gubernator, Dreptatea Oblastei Basarabiei era în mâna Obştenescului General - Gubernator de Podolia, iar capitala devenea Chişinăul. Sfatul oblastei era alcătuit din preşedinte + 4 membri + 6 deputaţi. Preşedintele era marele Nacialnic al Oblastei - Obştenescului General - Gubernator de Podolia. Membrii erau: Gubernatorul politicesc, Vicegubernatorul, preşedintele judecătoriei criminale şi politiceşti. Deputaţii erau aleşi pe 3 ani de către nobilime şi întăriţi de Gubernatorul General Obştesc.
Gubernatorul militar era îngrădit de Sfatul Oblastei. In postul de guvernator militar al Basarabiei, generalul Bahmatiev, înlocuit pentru corupţie, i-au urmat generalii Inzov, iar apoi, cu începere din 1823, prinţul Voronţov, fost guvernator militar al Odessei. Înaltul sfat vota legi şi se ocupa de judecată. Aşezământul diviza Basarabia în 6 judeţe. Fiecare ţinut avea câte un judecător, un căpitan ispravnic şi 4 comisari, iar locuitorii erau împărţiţi în 9 clase: 1)partea duhovnicească, 2)marea nobilime, 3) boiernaşii, 4) mazilii, 5) ruptaşii 6) negustori şi târgoveţi, 7)ţărani, 8)ţigani, 9) jidovii. Dar moartea ţarului Alexandru I a pus capăt „erei liberale" în istoria Basarabiei.
Sub domnia noului ţar, Nicolae I, inaugurată în 1825, a fost impus un regim de aspre restricţii politice, de opresiune şi chiar de exterminare naţională. În anul 1828, Aşezământul obrazovaniei oblastiei Basarabiei а fost abrogat, fiind înlocuit cu aşa-zisul Regulament al lui Voronţov, sancţionat de ţar la 29 ianuarie/10 februarie 1829. Autonomia Basarabiei a fost desfiinţată. Întreaga putere a trecut în mâna guvernatorului general. Deţinerea slujbelor în administraţie a fost condiţionată de cunoaşterea limbii ruse, iar limba română a fost înlăturată din efectuarea actelor publice. Nu întâmplător, probabil, lichidarea trăsăturilor româneştii din Basarabia a coincis cu instaurarea în Principate a protectoratului Rusiei ţariste. Basarabia avea să fie administrată, în continuare, la fel ca guberniile Rusiei.

Prześlij komentarz

student accommodation

Uniplaces WW

How to get a real estate license? Join 350,000 others and find a course right here!

Why Canadians send me to the Russians?!

Why Canadians send me to the Russians?!
Why Canadians send me to the Russians?!

For immigrants from Latin America, Africa, India, China, etc. you must read this article

For immigrants from Latin America, Africa, India, China, etc. you must read this article
For immigrants from Latin America, Africa, India, China, etc. you must read this article

Linkedin

amazon

free trial

Save $62 CAD ( 47 USD) on your first AirBnB booking!

Save $62 CAD ( 47 USD) on your first AirBnB booking!
Receive $62 CAD ( 47 USD) off your first stay when you sign up and book with Airbnb ✈️

Become a Host on Airbnb | Earn Money Hosting Your Place‎

Become a Host on Airbnb | Earn Money Hosting Your Place‎
Become a Host on Airbnb | Earn Money Hosting Your Place‎

sky

Aliexpress Shop Now

Aliexpress WW Aliexpress WW

Aliexpress Shoes

Aliexpress WW Aliexpress WW

TOP 40 NGOs who Pay their Interns

TOP 40 NGOs who Pay their Interns
TOP 40 NGOs who Pay their Interns

Top 10 Prestigious Scholarships for the Best International Students

Top 10 Prestigious Scholarships for the Best International Students
Top 10 Prestigious Scholarships for the Best International Students

SIGN UP FOR FREE #PAYONEER ACCOUNT: GET $25 REFERRAL BONUS!

SIGN UP FOR FREE #PAYONEER ACCOUNT: GET $25 REFERRAL BONUS!
SIGN UP FOR FREE #PAYONEER ACCOUNT: GET $25 REFERRAL BONUS!

Super Tech Deals! Need some quick, easy and *cheap* holiday gift ideas? We've got ideas for you!

Super Tech Deals! Need some quick, easy and *cheap* holiday gift ideas? We've got ideas for you!
Super Tech Deals! Need some quick, easy and *cheap* holiday gift ideas? We've got ideas for you!

How to book student accommodation? How does booking student accommodation with Uniplaces work?

How to book student accommodation? How does booking student accommodation with Uniplaces work?
How to book student accommodation? How does booking student accommodation with Uniplaces work?

Time Management | How to Manage Your Time with Brian Tracy

Time Management | How to Manage Your Time with Brian Tracy
Time Management | How to Manage Your Time with Brian Tracy

Last Posts

Recent Posts Widget

Have your skills certified through the same platform used by Walmart, Google, IKEA, Ericsson, GAP and Amazon?

5 reasons why The Economist GMAT Tutor is the ultimate, all-inclusive prep tool

5 reasons why The Economist GMAT Tutor is the ultimate, all-inclusive prep tool
5 reasons why The Economist GMAT Tutor is the ultimate, all-inclusive prep tool

Try Rocket French: Your Online French Course

Try Rocket French: Your Online French Course
Try Rocket French: Your Online French Course

A better way to prepare for the PMP® exam online!

Built Bar | Best Tasting Protein Bars‎

Built Bar | Best Tasting Protein Bars‎
Built Bar | Best Tasting Protein Bars‎

Lose the baby weight delicious chef-prepared meals! Get 25% OFF plus Free Shipping on your first or

Lose the baby weight delicious chef-prepared meals! Get 25% OFF plus Free Shipping on your first or
Lose the baby weight delicious chef-prepared meals! Get 25% OFF plus Free Shipping on your first order!

Lab Tests Online | Order Fast, Affordable Health Lab Testing

Lab Tests Online | Order Fast, Affordable Health Lab Testing
Lab Tests Online | Order Fast, Affordable Health Lab Testing

Who Knew Health Tracking Could be Fun/ How can a smartphone app help you lose weight?

Who Knew Health Tracking Could be Fun/ How can a smartphone app help you lose weight?
Who Knew Health Tracking Could be Fun/ How can a smartphone app help you lose weight?

MissFresh: Fresh Ingredients, Delicious Recipes, Meal Kits Delivered

MissFresh: Fresh Ingredients, Delicious Recipes, Meal Kits Delivered
MissFresh: Fresh Ingredients, Delicious Recipes, Meal Kits Delivered

How to Find a Cheaper Replacement Water Filter for Your Refrigerator

How to Find a Cheaper Replacement Water Filter for Your Refrigerator
How to Find a Cheaper Replacement Water Filter for Your Refrigerator

MyMedic Range and Hunting First Aid Kit / Stay Alive!

MyMedic Range and Hunting First Aid Kit / Stay Alive!
MyMedic Range and Hunting First Aid Kit / Stay Alive!

Become a Machine Learning Engineer

Become a Machine Learning Engineer
Become a Machine Learning Engineer

Detect hidden threats with GlassWire's Firewall

Detect hidden threats with GlassWire's Firewall
Detect hidden threats with GlassWire's Firewall

Save $20 Off Any Purchase of $150 Or More Using Code: SAVE20A & Get Free Shipping On Orders...

Save $20 Off Any Purchase of $150 Or More Using Code: SAVE20A & Get Free Shipping On Orders...
Save $20 Off Any Purchase of $150 Or More Using Code: SAVE20A & Get Free Shipping On Orders Over $99!

$40 off Oakley Eyeglasses with Lenses. Use promo code: Oakley$40

$40 off Oakley Eyeglasses with Lenses. Use promo code: Oakley$40
$40 off Oakley Eyeglasses with Lenses. Use promo code: Oakley$40

All the passwords, payments, and personal info you store in Dashlane are kept safe

All the passwords, payments, and personal info you store in Dashlane are kept safe
All the passwords, payments, and personal info you store in Dashlane are kept safe

A single article can generate massive traffic and thousands of dollar

A single article can generate massive traffic and thousands of dollar
6 Reasons to Trust eReleases/ A single article can generate massive traffic and thousands of dollars of sales.

Funowls - Your Sunglass Mall. / 15% off Site-wide Coupon Code: 15Fun.

Funowls - Your Sunglass Mall. / 15% off Site-wide Coupon Code: 15Fun.
Funowls - Your Sunglass Mall. / 15% off Site-wide Coupon Code: 15Fun.

Get Screened for Heart Disease and Stroke Risk

Get Screened for Heart Disease and Stroke Risk
Get Screened for Heart Disease and Stroke Risk

The Truth Behind BookVIP Discounted Vacations/ VIDEO

The Truth Behind BookVIP Discounted Vacations/ VIDEO
The Truth Behind BookVIP Discounted Vacations/ VIDEO

SONOFF TX Series WiFi Wall Switches UK EU US

SONOFF TX Series WiFi Wall Switches UK EU US
SONOFF TX Series WiFi Wall Switches UK EU US

From Our Farm, To Your Family - $20 off first purchase at Mission Farms CBD

From Our Farm, To Your Family - $20 off first purchase at Mission Farms CBD
From Our Farm, To Your Family - $20 off first purchase at Mission Farms CBD

EssayEdge - College and Grad School Application Editing

EssayEdge - College and Grad School Application Editing
EssayEdge - College and Grad School Application Editing

Start Your Website With HostGator Today - One Click Installations!

Start Your Website With HostGator Today - One Click Installations!
Start Your Website With HostGator Today - One Click Installations!

Opium Pulses - Giveaways

Opium Pulses - Giveaways
Opium Pulses - Giveaways

Spend your money on wine, not on shipping - Shop Wine Library

Spend your money on wine, not on shipping - Shop Wine Library
Spend your money on wine, not on shipping - Shop Wine Library

Bulletproof Backpacks and Bags

Bulletproof Backpacks and Bags
Bulletproof Backpacks and Bags

Hair Growth* & Hair Care Products for Women/ Men

Hair Growth* & Hair Care Products for Women/ Men
Hair Growth* & Hair Care Products for Women/ Men

Clearbanc: We're looking to invest $1B into 2000 companies! Start Your Application Today!

Clearbanc: We're looking to invest $1B into 2000 companies! Start Your Application Today!
Clearbanc: We're looking to invest $1B into 2000 companies! Start Your Application Today!

Lensabl / Super affordable prescription lenses, without leaving home

Lensabl / Super affordable prescription lenses, without leaving home
Lensabl / Super affordable prescription lenses, without leaving home

Join eToro and you'll never trade alone! eToro - The World's Leading Social Trading and Investing P

Join eToro and you'll never trade alone! eToro - The World's Leading Social Trading and Investing P
Join eToro and you'll never trade alone! eToro - The World's Leading Social Trading and Investing Platform.

Kids' Digital Learning Academy -10 Levels. Over 850 Lessons. More than 9,000 Individual Learning Ac

Kids' Digital Learning Academy -10 Levels. Over 850 Lessons. More than 9,000 Individual Learning Ac
Kids' Digital Learning Academy -10 Levels. Over 850 Lessons. More than 9,000 Individual Learning Activities.

Buy Silver & Gold Bullion Online

Buy Silver & Gold Bullion Online
Buy Silver & Gold Bullion Online

A Tech's #1 Auto Recon App / Upgrade Your Business With One Click

A Tech's #1 Auto Recon App / Upgrade Your Business With One Click
A Tech's #1 Auto Recon App / Upgrade Your Business With One Click

Online CV Maker/ Professional CV templates

Online CV Maker/ Professional CV templates
Online CV Maker/ Professional CV templates

Share a Moment, Shape Vision with Vankyo.

Share a Moment, Shape Vision with Vankyo.
Share a Moment, Shape Vision with Vankyo.

ZOE® The world's first 3-in-1 cleansing, massaging, and anti-aging brushless silicone sonic skincar

ZOE® The world's first 3-in-1 cleansing, massaging, and anti-aging brushless silicone sonic skincar
ZOE® The world's first 3-in-1 cleansing, massaging, and anti-aging brushless silicone sonic skincare device

How to get a real estate license? Join 350,000 others and find a course right here!

How to get a real estate license? Join 350,000 others and find a course right here!
How to get a real estate license? Join 350,000 others and find a course right here!

Book your vacation rentals: cottages, studios, villas &more

Book your vacation rentals: cottages, studios, villas &more
Book your vacation rentals: cottages, studios, villas &more

Thorlos® - Mission/Aspiration: Care Taker of the World's Feet.

Thorlos® - Mission/Aspiration: Care Taker of the World's Feet.
Thorlos® - Mission/Aspiration: Care Taker of the World's Feet.

The ONLY Software that Moves Your Programs, Files and Settings!

The ONLY Software that Moves Your Programs, Files and Settings!
The ONLY Software that Moves Your Programs, Files and Settings!

Dare. Defy. Challenge Why - New Arrivals Men - KOIO

Dare. Defy. Challenge Why - New Arrivals Men - KOIO
Dare. Defy. Challenge Why - New Arrivals Men - KOIO

GMAT

BRIAN

UDACITY

air

mma

Inventory Source Dropship Automation Software

YELLOW

password

PROPELER

PropellerAds

AtmosRX

GENIUS 1

VANKYO Leisure 3W Mini Projector

QYKSonic Best Deal

Value Family

Funowls - Your Sunglass Mall

FIT

INFO

stay connected with me on Facebookl Twitter, Instagram, Youtube and Linkedin

we are heroes tonight

A plecat din țară după 7 aprilie! Andrei Plop nu a revenit în Republica #Moldova de 9 ani

About Me - Despre Mine! Plop Andrei

About Me - Despre Mine! Plop Andrei
for more information please check ...

Plop Andrei / ABOUT ME- Despre mine!

Plop Andrei / ABOUT ME- Despre mine!
Republica Moldova imi trezeste niste sentimente pe care eu nu le pot controla!

content

mk

Loading...

Quality Matters! – DANIALLI

BAG

 
Top