Chiar înainte de încheierea celui de-al doilea război mondial au început să apară primele semne de dezacord între aliaţi. Războiul Ideologilor a reprezentat vreme de o jumătate de secol, confruntarea dintre cele două sisteme social politicie diferite: democraţia de tip occidental şi totalitarismul de tip sovietic. Odată cu sfârşitul Răboiului Rece s-au declanşat un nou război, cel economic, în care SUA se anunţă a fi marele câştigător. De aici merge o nouă ordine mondială, care bulversează însăşi natura vechilor structuri de informaţii statale. După prăbuşirea blocului sovietic, serviciile de informaţii ale lumii occidentale care şi-au pierdut ,, inamicul preferat ”şi-au îndreptat o parte a eforturilor spre culegerea de informaţii economice, unde adversarul este mult mai greu de determinat. Sfârşitul conflictului Est-Vest nu a însemnat şi sfârşitul conflictului în general, ci a concentrat atenţia asupra unei forme nonviolente a conflictului, şi anume competiţia economică şi asupra rolului informaţiilor în această luptă. Dacă până în secolul trecut lumea era de comun acord că cine deţine puterea financiară are tot ce vrea, în secolul XXI predominantă este deţinerea informaţiilor sprijinite logistic. Din punctul de vedere al societăţii şi al apărării, atacurile împotriva sistemului financiar pot antrena o ameninţare gravă la adresa forţelor armate iar războiul din Golful Persic a demonstrat că executarea operaţiilor informaţionale poate determina succesul unei misiuni. Schimbările pe care le trăim în prezent sunt, în mare măsură, consecinţa dezvoltării informaticii şi telecomunicaţiilor, ce contribuie la reducerea costurilor . Interconectarea acestor tehnologii au permis anularea efectului de distanţă în relaţiile umane şi obţinerea, mult mai facilă, a datelor din orice domeniu sau zonă a lumii.
Teoria şi practica războiului informaţional trebuie să se contopească într-un proces coerent şi raţional pentru a se evita diversiunea. Conducerea războiului informaţional începe cu autoritatea naţională de conducere iar activitatea serviciilor de informaţii care are un caracter secret, de stat ori de serviciu, de unde şi denumirea utilizată de servicii secrete, lăsând să devină publice doar informaţiile care nu le afectează acţiunile specifice ori sunt rezultatul lor, care trebuie diseminat la factorii de decizie de stat. Gradul de receptare a informaţiilor furnizate de servicii din partea factorilor decizionali este un alt element care concură la finalitatea şi utilitatea activităţii de informaţii întrucât informaţia oricât de valoroasă ar fi nu foloseşte la nimic dacă beneficiarul – factorul politic –nu o ascultă şi nu dispune de măsuri în consecinţă. Serviciile de informaţii sunt instituţii ale statului de drept, ale căror misiuni sunt în concordanţă cu obiectivele politicii interne şi externe ale statului democratic, pot fi indeplinite prin cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor ce pot aduce atingere valorilor şi intereselor naţionale. Principalele funcţii ale serviciilor sunt: -informativă –constând în obţinerea, culegerea, verificarea, centralizarea şi şi evaluarea informaţiilor relevante pentru securitatea internă ( protecţia statului a teritoriului şi a societăţii împotriva actelor de spionaj, sabotaj, subversiune extremism, terorism, crimă organizată, trafic şi producţie de droguri, contrabanda cu arme şi alte materiale supuse regimurilor prohibite), procesul acestora în documente analitice care emit avertismente, rapoarte şi evaluare de situaţie necesare fundamentării politicilor şi strategiilor guvernamentale. -contrainformativă – au anumite competenţe, fenomene şi activităţi care prezintă un pericol real la adresa valorilor fundamentale apărate de Constituţie –independenţă, integritate, suveranitate, identitate culturală, economică, socială şi politică, drepturile şi libertăţile
fundamentale ale cetăţenilor, întreprind acţiuni concrete în scopul neutralizării activităţilor serviciilor de spionaj ostile, îndreptate împotriva unui stat – fără a intra în sfera criminalităţii de drept comun, folosesc comun în procesul de obţinere a informaţiilor surse deschise şi surse secrete de informaţii, umane şi tehnice. Surselor secrete umane definesc acele persoane care acţionează în mod secret, organizat şi liber consimţit îndrumarea unei autorităţi informative legale, în scopul obţinerii de informaţii pentru îndeplinirea altor sarcini ce au legătură cu seguritate naţională. Nu există serviciu de informaţii în lume care să nu utilizeze în activitatea specifică elementul uman ca sursă de informaţie – fie că e numeşte informator, colaborator, agent ori persoană de sprijin. Referitor la această categorie de sursă trebuie de menţionat că în majoritatea statelor democratice în special cele occidentale, a sprijini serviciile de informaţii, indiferent în ce mod, reprezintă un act de mândrie şi datorie naţională. Sursele tehnice secrete reprezintă acele mijloace tehnice de securitate, tehnologii şi metodele utilizate conform legii de structurile informative specializate pentru completarea, clarficarea informaţiilor cu relevanţă pentru securitatea naţională. La aceste mijloace, specifice activităţi de informaţii, se alătură cu succes analiza informaţiilor, proces în cadrul căruia datele sunt sintetizate, coroborate, comparate, interpretate de către specialişti în domeniul analitic, care dau forma finală a produsului informativ –informaţia de securitate naţională.
În prezent războiul include campanii informaţionale – bazate în primul rând pe activitatea de Intelligence – în care fluxul informaţional al adversarului ( structurile de contraspionaj) este astfel afectat încât să se obţină supremaţia informaţională. Mass-media ne bombardează permanent cu informaţii diverse, greu de verificat, dar costisitoare financiar plecând de la bugetele familiale şi până la cele statale. Revoluţia tehnologiilor informaţionale câştigă şi sub aspect calitativ, fiind posibilă trasmiterea ei în timp real şi asocierea vocii şi imaginii la conţinutul scris. Având în vedere faptul că toate ameninţările şi problemele cu care se ocupă serviciile de intelligence sunt dinamice şi procesul de transformare presupune şi o schimbare continuă de elaborare de strategii şi doctrine viabile, demne de ducerea războiului informaţional. Forţele armate trebuie să dispună de personal specializat, capabil să desfăşoare la un moment dat acţiuni ofensive şi defensive necesare, precum şi controlul zilnic sistemelor informatice militare şi al securităţii lor. De exemplu spionajul industrial poate afecta sistemele de apărare utilizate iar atacurile împotriva calculatoarelor private pot reprezenta precedentele ale asaltului contra sistemelor militare, care de multe ori utilizează aceleaşi echipamente, sisteme operative şi protocoale. Mondializarea relaţiilor umane în toate domeniile, dezvoltare rapidă a mijloacelor de comunicare, noile tehnice şi evoluţia ştiinţei, impulsionarea instituţilor democratice, interdependenţa progresivă a statelor şi apariţia unor noi manifestări ale puterii economice, de multe ori pe căi ilicite, cu consecinţe politice şi sociale conduc la transformarea instituţiilor publice, atât interne cât şi internaţionale.
Prześlij komentarz