Thursday, July 08, 2010 Ca urmare a dezmembrării Uniunii Sovietice, Moldova şi-a declarat independenţa şi în momentul de vârf al naţionalismului a instituit limba română ca limbă naţională; sprijinul pentru reunificarea cu România a devenit tot mai mare şi a alimentat tensiunile etnice cu precădere în regiunile unde se vorbea limba rusă, dar şi printre găgăuzi, bulgari şi alte minorităţi. Această explozie de naţionalism a fost controlată ulterior dar a lăsat urme până în ziua de astăzi. Conducătorii politici din Transnistria au înţeles că au şansa de a separa această regiune bogată de Moldova şi de a folosi în propriul ei interes. Ei au reuşit să-şi asigure sprijinul popular din cauza problemei lingvistice. Transnistria şi-a declarat independenţa la 2 septembrie 1990 şi a reuşit cu uşurinţă să reziste încercărilor moldoveneşti de a anula prin forţă separarea regiunii, deşi nu avea decât 600 000 de oameni în acel moment împotriva celor aproximativ 3,3 milioane de restul Moldovei. Conflictul armat a fost de scurtă durată şi regiunea a rămas în afara Moldovei. Prezenţa militarilor ruşi activi în rezervă a ajutat Transnistria să învingă forţele moldoveneşti . Dacă vrem să plasăm toată această istorie într-un context regional, formele stridente de naţionalism care au apărut o dată cu dezmembrarea Uniunii Sovietice au creat tensiuni violente în majoritatea ţărilor la periferia Rusiei şi mai ales în Azerbaidjan, Georgia şi Moldova. Încercând să-şi menţină influenţa dincolo de periferie, considerată cândva ca fiind aproape un teritoriu străin, Rusia a permis sau chiar a cauzat aceste tensiuni. Nici o rezolvare politică nu se putea lua fără cooperarea Rusiei, iar naţionalismul
a devenit un instrument politic.Moldova de astăzi este o ţară a agriculturii de subzistență , în timp ce Transnistria este mult mai industrializată. Moldova era cândva o mare producătoare de legume şi fructe datorită solurilor sale deosebit de fertile, în timp ce Transnistria producea oţel şi arme. Această situaţie are şi implicaţii politice. În timp ce moldovenii sau retras în sărăcia lor rurală, transnistrenii rămân dependenţii de stat. Chiar şi atunci când fabricile lor nu produc la capacitate maximă autorităţile transnistrene continuă să plătească salariile şi pensiile. Aceasta reduce nivelul sărăciei, dar creează un nivel de dependenţă politică printre oameni. Moldova tratează uneori Transnistria ca pe o ţară duşmană, iar alteori de parcă ar fi în continuare parte componentă a ei. În acelaşi fel, având în vedere că Moldova refuză să recunoască secesiunea acestei regiuni. Găgăuzii (creştinii ortodocşi din sudul Moldovei care vorbesc limba turcă) au obţinut un statut social fără conflict armat în decembrie 1994. În 1999, vorbitorii de limbă bulgară au pretins şi ei o unitate administrativă separată, la Taraclia, şi au avut succes. Există în mod special diferenţe între oamenii din nord, sud, centru şi sud-est. Nu există o noţiune puternică de stat moldovenesc. Găgăuzii se legitimează apelând la amintirea vremurilor când regiunea a fost o parte din Imperiul Otoman (Basarabia), iar pentru cea mai mare parte a celorlalţi cea mai puternică amintire istorică este apartenenţa la URSS. Conflictul găgăuz este mai puţin semnificativ şi nu a generat decât violenţe izolate. Regiunea a încercat şi ea să se separe de Moldova în urma exceselor naţionaliste din anul 1990, dar ea nu avea avantajele militare ale Transnistriei şi nici nu era susţinută de Rusia. Găgăuzia a sperat într-un sprijin din partea Turciei, dar Turcia nu este interesată să susţină secesiunea. Regiunea fiind înconjurată de teritorii moldoveneşti, nu există nici o posibilitate de contrabandă. Problema părea să fie rezolvată prin acordarea statului de regiune autonomă Găgăuziei în cadrul Moldovei în 1994. Eşecul ulterior de a implementa acordul cu privire la statutul special şi de a elabora un cadru legislativ de susţinere a autonomiei găgăuze a reprezentat o sursă de tensiune continuă. Ambiguitatea referitoare la rolurile şi responsabilităţile guvernului moldovenesc şi ale autorităţilor găgăuze permite evoluţia oportunismului politic într-o atmosferă de confruntare , de provocare. Principala semnificaţie a problemei este aceea că Moldova este oarecum obligată să trateze Găgăuzia cu mare atenţie pentru a demonstra autorităţilor transnistrene că autonomia este o soluţie viabilă.Internaţional/ Regional | POLITICE | DE SECURITATE | ECONOMICE | SOCIALE |
| Sprijin rusesc pentru Transnistria Poziţie ambiguă a Ucrainei Separare de România | Interese regionale ruseşti Prezenţa rusă în Transnistria Exporturi de arme din Transnistria Problema terorismului internaţional | Dezmembrarea URSS Acces limitat pe pieţele ruseşti Interese ruseşti/ ucrainene în Transnistria Sprijin extern | Trafic cu femei Migraţie | |
| Naţional | Legături politice la nivel naţional cu infracţionalitatea organizată Sistem al partidelor instabil Politică personalizată | Echilibru militar | Povara serviciilor financiare pentru datorii Bugetul statului subminat de economia subterană | Şomaj Inegalitatea tot mai mare Cei săraci privaţi de îngrijire medicală şi învățământ |
| Local | Pierderea încrederii populare în guvern la nivel local Elite locale postcomuniste | Ofiţerii ruşi în retragere în Transnistria | Reafirmarea elitelor postcomuniste Migraţie Sărăcie | Alienarea tinerilor Consum de droguri Infracţiuni |
Thursday, July 08, 2010
Prześlij komentarz